Reclamaţii şi returnarea mărfii

Rezilierea contractului

În conformitate cu O.U.G. Nr. 34/2014, Consumatorul are dreptul să rezilieze contractul în termen de 14 zile de la preluarea mărfii fără specificarea motivului, întotdeauna în scris.

Dacă decide în acest fel, el trebuie să returneze imediat furnizorului marfa nedeteriorată, fără semne de uzură, în limita posibilităţilor în ambalajul original, inclusiv documentul prin care a fost cumpărată.

Vânzătorul returnează clientului banii pentru marfă cel târziu în termen de 14 zile de la rezilierea contractului, printr-o modalitate convenită.

Vânzătorul are dreptul să întârzie returnarea banilor până când nu primeşte marfa sa înapoi de la cumpărător.

În nici-un caz nu ne trimiteţi marfa prin mesagerie! Marfa returnată în aşa fel nu va fi primită şi prin aceasta veţi prelungi perioada de rezolvare.

Reclamarea mărfii

Eventuala reclamaţie trebuie să fie pusă în aplicare la vânzătorul la care obiectul a fost cumpărat, fără întârziere, imediat după constatarea viciului, în formă scrisă. Vânzătorul este obligat să confirme primirea acestei reclamaţii cu datele despre când şi-a aplicat consumatorul dreptul, ce conţine reclamaţia şi ce mod de rezolvare a reclamaţiei propune consumatorul (remediere, înlocuirea mărfii sau returnarea banilor). Pe baza acestor informaţii vânzătorul întocmeşte Fişa reclamaţiei, din care un exemplar îl primeşte cumpărătorul şi unul vânzătorul.

Vânzătorul decide cu privire la reclamaţie în termen de cel mult 3 zile lucrătoare. Acest termen se prelungeşte cu perioada care este necesară pentru evaluarea de specialitate a viciului. În cazul respingerii reclamaţiei vânzătorul este obligat să îi prezinte consumatorului o motivare scrisă. În nici-un caz nu ne trimiteţi marfa prin mesagerie! Marfa astfel returnată nu va fi primită şi prin aceasta prelungiţi perioada de rezolvare.

Rezolvarea reclamaţiei

Reclamaţia recunoscută trebuie să fie rezolvată în termen de cel mult 14  zile de la data punerii în aplicare a reclamaţiei, dacă vânzătorul şi consumatorul nu vor conveni asupra unui termen mai lung. Prin rezolvarea reclamaţiei se înţelege repararea mărfii, înlocuirea cu marfă fără vicii sau returnarea banilor. Modul cerut de rezolvare a reclamaţiei trebuie să fie specificat în fişa de reclamaţii. În cazul când marfa nu poate fi reparată, cumpărătorul are dreptul la returnarea banilor sau la schimbarea mărfii cu una fără vicii.

Reclamaţiile expediate din centrală (comenzile prin e-shop) reclamaţi-le la nr. de telefon: 0257/473 683, în intervalul orar 9.00 - 15.00, eventual prin e-mail: finclub@finclub.ro

De ce să cumpăraţi de la noi?

Produse
naturale

Calitatea de TOP a produselor

Plante din regiuni ecologice

Peste 30 de ani
pe piaţă

Garanţia gremiului medical